Treceți la conținutul principal

De 7 ori Imaginario (31 ian- 1 feb) la Teatrul de Artă București


1.
Micul Prinț :  Oamenii de pe meleagurile voastre cresc 5000 de trandafiri într-o singură grădină… şi tot nu găsesc ceea ce caută…Şi totuşi ceea ce caută ei ar putea fi găsit într-o singură floare sau într-un strop de apă…  Mă voi întoarce pe steaua mea. Voi vă veţi uita la stele, noaptea. Steaua mea e prea micuţă ca să vă arăt unde se află. E mai bine aşa. Pentru voi, oricare din stele va fi steaua mea. Aşa încât vă veţi uita cu drag la toate stelele… Ele nu sunt la fel pentru toţi oamenii. Pentru unii, cei care călătoresc, stelele sunt călăuze. Pentru alţii, sunt numai nişte luminiţe. Savanţii văd în ele doar probleme. Pentru businessman erau bucăţi de aur. Dar pentru voi, stelele vor fi ca pentru nimeni alţii… Cu inima trebuie să căutaţi .(Miezul lucrurilor)



 







2.  ”Eu: Pe o stâncă din mijlocul oceanului, ca pe o scenă, trăia o fetiță sirenă. Cum numărase valurile toate și făcuse cunoștință și cu toți peștii cu nume ciudate, nu mai avea nicio treabă și se plictisea mai rău decât o babă.Lena-Balena: Dacă te plictisești, fă ocolul lumii! Eu: I-a spus într-o zi prietena ei Lena- Balena, care voia să ajute sirena. Lena-Balena: Eu îl fac mereu. Dacă vrei, te iau cu mine. Zău că nu mi-e greu! Eu: Bucuroasă, a plecat sirena cu Lena- Balena, au făcut ocolul lumii, dar - cum pământul e rotund ca burta unui morar - au ajuns din nou, tot la vechea stâncă din ocean.Sirena: Și acum? (Mai departe de hârțoagă)








3.”Ina:Am în buzunar castane. Mă crezi? Carmen: Ce? Ina: Că am în buzunar castane. Carmen:  Te cred dacă mi le-arăți. Ina:Așa știe toată lumea. Crede-mă fără să le vezi. Poți?” (Mă crezi fără să vezi?)






4.  ”Mama:   Unu, doi, trei și! Gata! Misiune îndeplinită! Acum puteți să-mi povestiți și mie ce fel de dorință v-ați pus? Ana: Da, că oricum se va-mplini. Alexia:  Aha, am stins dintr-o suflare toate lumânările. Află că ne dorim să nu mai dormim niciodată! Mama:  Cum?! Ana:Vrem să ne jucăm încontinuu, zi și noapte. Pierdem prea mult timp cu dormitul. Hai, noaptea mai merge, dar la prânz? Alexia:  Pierdem toată distracția! Ana:De-acum suntem mari și am hotărât să nu mai dormim deloc. Mama:  Dar v-ați gândit vreodată cât de bun este Somnul? Dacă nu dormiți, rămâneți mici. Ochii se înroșesc și nu mai vedeți clar. Copii, ar fi o nenorocire să fugă Somnul. Sper că nu v-a auzit.”(Ziua în care a fugit Somnul)










5. ”Anca:  Tu mănânci pâine goală. Ducu:Nu te pricepi la nimic. Noi am făcut căsuța și tu ai călcat pe ea și ai dărâmat-o. Anca: Tu mănânci pâine goală (mușcă din ridiche) Ducu:Ar fi bine să te joci cu elefantul tău de tablă. Să nu mai dărâmi căsuțele altora. Anca:De ce mănânci pâine goală? Ducu:Ți-am spus că nu te pricepi la nimic. Nu-i goală.”    (Tartine cu vară și vânt)







6. 
”Eu:Caii, după cum se știe, sunt de două feluri: adevărați și de lemn. Ceea ce, desigur, nu înseamnă că cei de lemn, nefiind adevărați, sunt mincinoși. Tot așa și cu poveștile, dragii mei! Și ele sunt de două feluri: adevărate și cele pe care le scriu eu…În ultima vreme am observat că se petrece ceva ciudat cu fetița mea. Ceva nemaivăzut, nemaiîntâlnit și nemaipomenit. Când te uitai la ea, nu vedeai nimic ciudat. Semăna cu orice copil din lume. Dar când nu te uitai, ei bine, de aici încep ciudățeniile: rodea în dinți tot ce-i cădea în mână. Creioanele colorate, gulerul cămășii, coperțile cărților, urechile pernei, cuburile, nimic nu scăpa din dinții ei. Cum am aflat? Cum stăteam eu și citeam într-o seară…” (Iar am necazuri, copii!)






7.
”Bunica: Draga bunii, ce mult te-am aşteptat ! Parcă şi veveriţele, şi iepuraşii mă întrebau de tine, că tare îţi mai place ţie poiana… Cristina: Da, bunico, dar de ce tocmai azi s-a găsit să vină ploaia? Toată ziua am stat numai în casă. Bunica: Ei, poate că-ţi spune şi ea bine ai venit…Până una alta, mă duc să-ţi aduc o căniţă de lapte cald. A, vezi că ţi-au mai rămas pe-aici nişte cărţi de poveşti din vara trecută. Ti- or fi de folos. (iese) Cristina: Unde? Ah, le-am citit şi răscitit pe astea (scoate cărţile şi le întinde fără chef pe masă, găseşte şi o foarfecă, dar când bunica intră cu laptele, Cristina ascunde foarfeca la spate şi ia  o gură de lapte). Mulţumesc frumos ! E foarte bun . Bunica: După ce bei tot laptele, te duci la culcare, da? ”(De ce s-a găsit tocmai azi să vină ploaia?)










Mulțumim pentru capturi, Tiberiu Cimpoeru!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Buzunarul cu poezie IV

In varful picioarelor (Jesus Lopez Pacheco) In varful picioarelor - soarele. In varful picioarelor - luna, inalta, in varful picioarelor - o fetita cum nu cunosc alta. In varful picioarelor fetita coarda o sare Sta si- o priveste toata lumina din soare. In varful picioarelor - soarele, in varful picioarelor - luna - hai una, hai doua, hai doua, hai una. Tara de azur (Vasile Nicolescu) Deschizand cartea cu poze colorate si lipind-o de fereastra expresului, copilul striga fericit: "Priviti si voi lumea, dragii mei, minunati-va!" Si fluturii, iepurii, pisica si cainele, mingea si scara, galetusa, penele colorate pornira in zbor

Cursul de artă dramatică Imaginario: 19 septembrie 2026- 12 iunie 2027

            De 19 ani am lucrat la peste 70 de spectacole,  construite pe texte dragi copiilor:  *pline de miez (”Momo”, ”Profetul”, ”Cutia cu lumină”, ”Magazinul cu jucării”, ”Jurnalul lui Adam și al Evei”, ”Clișeu”, ”Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama”);  *pline de năstrușnicii (”Habarnam și bagheta magică”, ”Pippi Șosețica”, ”Trei fapte bune la rând”, ”Iar am necazuri, copii!”, ”Bomboana educativă”, ”La drum, Apolodor”, ”Mai departe de hârțoagă”, ”Ludice”, ”Țara celor o mie și una de mendre”, ”Cutia cu vise”, ”Ziua când a fugit Somnul”, ”Povestea regelui supărat pe clovn”, ”Bim! Bam! Buf!”...) ;  *muiate în energia poveștilor nemuritoare (”O poveste cu scufiță”, ”Cine-i mai frumoasă?”, ”Motanul încălțat”, ”Dumbrava minunată”, ”Fetița care s-a jucat cu foarfeca în cartea cu povești”, ”Iedul cu trei capre”, ”Prințesa și porcarul”, ”Fata moșului cea cu minte”) .            Tot așa...

Atelierele Creative Imaginario IV: Povestea semnelor cu Monica Andrei Coconu, 3 martie 2018

Monica Andrei Coconu este profesoară de engleză la British Council. Dar nu în calitatea aceasta am invitat-o. Ci pentru că Monica e printre puținii oameni mari care învață tot timpul și se minunează. M-au mirat și pe mine săpunurile cu tot felul de mirosuri și forme, făcute de ea, cremele fine și pline de prospețime pe care a învățat să le facă în căminul ei. Am chemat-o anul trecut să ne arate cum e cu săpunul, dar mi-a explicat că nu e treabă de copii. Când am văzut că acum și-a cusut o ie întreagă cu mânuța ei, vă închipuiți că iar am început să mă leg la vorbă cu ea:) Uite că a acceptat! ”Un atelier pentru mâini harnice și iubitoare de povesti. Vom coase povești cu semnele noastre românești și trainice. Povesti despre cer, pământ,ape și viata noastră cu ele. Vom desena semnele pe un tricou (pe care vă rog să-l aduceți de acasă) și le vom coase conturul cu lănțișor. Curajoșii să aibă măcar 8 ani și să vină cu răbdarea la ei. Eu sunt abia de un an îndrăgostită de cu...