Sâmbăta de ieri. Râdeau cu gura până la ureche. Hârjoneală. Pornisem de la un joc ”orice în afară de asta” - alegi un obiect și -i dai orice altă valoare decât cea pe care-o are. Pe urmă încropea fiecare câte o situațiune în care să apară moț obiectul cu pricina. La al treilea scenariu imaginat de ei nu-și pot stăpâni râsul. Știm cum e, noi, adulții, râdem întâi ca să n-o facă altul înainte și să ne doară. Râdem până uităm ce am vrut să ascundem. (Există râsul dinlăuntru și cel dinafară - acum ne referim la al doilea:). Se râdea și-aici. Pe urmă se zâmbea. Și pe urmă au uitat de ei. Totul devenea serios și atât de fragil că -ți venea lacrima. Când s-a terminat, arătau ca ieșiți din vis. În astfel de momente, cui îi pasă de aprecierea cuiva? Atât de plină s-a făcut clipa, și mirarea așa de prezentă, că -ți apar indiferente și depărtate vorbele ”a fost/n-a fost bine”. Tu o știi singur dintr-un loc în care nu încape îndoiala. Știi că ai în tine acea încărcătură, că nimeni n-o poate...
Actorie, dezvoltare emoțională, dans contemporan, ateliere creative pentru copii