În joaca s-a (is)pitit ceva.

Pentru joc, avem nevoie de câteva pălării într-un sac și  vreo doi copii (în afara sacului, că sunt mai surprinzători la vedere:). Când printre ingrediente se află copii, veți ști cu siguranță că desfășurarea jocului nu se va potrivi cu cea de-acasă ori cea din mintea de pe drum. Oricum, se joacă așa: se  închid ochii și se  lansează o mână (sau mânuță, după caz) în sac, se apucă o pălărie și se așază pe cap. După aia se face o viață de personaj, altfel zis o poveste, împreună cu ceilalți împălăriați din încăpere. 

Pentru astăzi avem trei copii: Ana, Bela si Cezar (da, numele lor adevărate sunt la ei acuma, pentru că nu le-am cerut acordul, pentru că ei nu stiu încă ce-i ăla, dar cunosc toate literele de alfabet). Cezar închide ochii. Apucă pălăria lui Sherlock Holmes (din fericire înainte numitul și-a făcut pălăria celebră și nimeni nu mai strigă:ce ciudat!) si o așază pe locul specificat la paragraful cu desfășurarea jocului. E bine, zici in gand. Bela închide ochii. Apucă o pălărie albastră de zână. Când o vede, roșeste intens de fericire si o îndeasă pe…deja stiti. E foarte bine, zici în gând. Ana inchide ochii. Apucă o pălărie verde de spiriduș. “Nu-mi place!”  Nu mai e foarte bine, gândul zice acuma singur. Spre liniștea ta și ca să crezi că tu rămâi conducătorul jocului, îi dai voie Anei, o singură dată!, să schimbe pălăria. Ana inchide ochii. Trage o pălărie de magician. Zici că-i bine. 

Acum îi rogi frumușel să se adune în grupare de trei și să inventeze o poveste cu aceste trei personaje. Numeri până la cinci și o auzi pe Ana: “Vreau alta!” Nu te aștepta să mai închidă ochii! Scoate vreo trei pălării care vor fi temeinic refuzate, dupa care, vai, rastoarnă sacul și  elementul surpriză din joc a plecat pe apa sâmbetei (daca nu stiti de unde vine numele apei, puteți să puneți altă zi, că are același efect). Când variante nu mai sunt, Ana iși indreaptă degetul arătător spre Bela și declară :  « Pe aia o vreau ! ». Bela nu schiteaza niciun gest. La urmă, când toată lumea e dezumflată bine, zice : « Am să mă joc pe mine și am să fiu fotomodel ! »

Daca te uiți la Ana, îmbrăcată toată în negru și atașată  de un ruj foarte roz, ai zice repede că « Ana este o materialistă mititică. » Uită-te înc-o dată. Oare caută pălăria sau fericirea care a strălucit-o pe Bela? Dacă i-ai spune (și ea te-ar crede instant): “ Fericirea pe care ai văzut-o la Bela este în tine acum și fără incetare”, ar mai intoarce ea sacul pe dos? Ar trage o pălărie pe cap si ar râde mult, sub alta ar plânge, sub alta ar striga. « Haaa-ha, viața nu este un vis, ci fericirea în care visul se petrece ! »

De-aia zic: dacă aveți la îndemână un copil, priviți-l cu toți porii. Pentru că undeva, la vedere sau pitit, stă un miez. Un miez viu care nu intră-n cărți, nici nu stă pe loc.

Joacă plăcută!

(Ligia Toniță)