Decizie. Acest ceva pentru care lumea a fost suspicioasă vreme îndelungată. Cîte sînt lucrurile pe care sîntem incapabili să le facem din lipsă de hotărîre, şi cîte pentru că sînt riscante? Un exemplu de lucru greşit interpretat ca “lipsă de hotărîre”: a vorbi cu necunoscuţii. Fie o conversaţie, un simplu contact sau un salut, foarte rar vorbim cu necunoscuţii. Şi spunem întotdeauna că e mai bine aşa. În acest fel sfîrşim prin a nu fi de ajutor şi a nu fi ajutaţi de Viaţă. Distanţa ne face să părem importanţi şi siguri de noi înşine. Dar, de fapt, nu permitem ca vocile îngerilor noştri să se manifeste prin cuvintele celorlalţi .
Un pustnic bătrîn fu invitat la curtea celui mai puternic rege al acelor vremuri. “Invidiez un om sfînt care se poate mulţumi cu atît de puţin,“ spuse regele. “Eu invidiez pe Maiestatea Voastră, care se poate mulţumi chiar şi cu mult mai puţin decît am eu,” răspunse pustnicul. “Ce vrei să spui? Întreagă ţara aceasta îmi aparţine,” spuse regele jignit. “Exact,”spuse călugărul. ”Eu am muzica sferelor celeste, am rîurile şi munţii din toată lumea. Am luna şi soarele, pentru că eu îl am pe Dumnezeu în inima mea. Maiestatea Voastră, însă, nu aveţi decît regatul”.
Un explorator, un om alb, nerăbdător să ajungă la destinaţia sa din inima Africii, promise hamalilor o plată suplimentară dacă menţin un ritm mai alert. Pentru cîteva zile merseră mai repede. Într-o zi, însă, pe neaşteptate, puseră jos bagajele şi se aşezară pe pămînt. Nu avea importanţă cîţi bani le erau oferiţi, refuzau să mai meargă. Cînd, într-un final, exploratorul întrebă de ce se comportă astfel, îi dădură următorul răspuns: “Ne mişcam atît de repede încît nu mai ştim ce facem. Acum trebuie să aşteptăm ca sufletele noastre să ne ajungă din urmă.”
Nu încerca întotdeauna să fii coerent. La urma urmei Sfîntul Pavel a spus “Înţelepciunea lumii e nebunie în ochii lui Dumnezeu”. Să fii coerent e ca şi cum ţi-ai pune o cravată care se asortează cu ciorapii. Înseamnă să ai mîine aceleaşi opinii pe care cineva le are astăzi. Şi mişcarea planetelor? Unde e? Aşa cum nu faci rău altora, schimbă-ţi părerea din cînd în cînd. Ai curajul să te contrazici pe tine însuţi fără să te simţi stînjenit. Este un drept al tău. Nu contează ce cred alţii – pentru că aşa văd ei lucrurile, în orice caz. Aşa că fii calm. Lasă universul să meargă înainte. Descoperă bucuria de a te surprinde pe tine însuţi. “Dumnezeu alege lucrurile nebune de pe pamînt pentru a-i stînjeni pe înţelepţi” spunea Sf. Pavel.
Sînt momente în care am vrea tare mult să putem fi de folos cuiva, dar nu putem face nimic. Fie pentru că circumstanţele nu ne permit să oferim ajutor, fie pentru că persoana nu e receptivă la nici o formă de exprimare a apropierii şi sprijinului. Iubirea este întotdeauna. Chiar şi în momentele în care ne simţim inutili, putem să iubim – fără să aşteptăm o recompensă, un tribut sau mulţumiri. Dacă sîntem în stare să acţionăm în acest fel, energia iubirii începe să transforme universul în jurul nostru. Cînd această energie apare, este întotdeauna în măsură să îşi îndeplinească misiunea.
“Sfinte părinte”, spuse un novice părintelui stareţ, “sufletul meu e plin de iubire pentru întreaga lume, şi inima mea poate face faţă oricărei tentaţii. Care e pasul următor?” Părintele îi ceru discipolului să meargă cu el să viziteze o persoană bolnavă care avea nevoie de sfîntul mir. După ce au consolat familia, părintele observă o pereche de pantaloni într-un colţ. “Ce e cu pantalonii aceia?” întrebă. “Sînt hainele pe care unchiul meu nu le-a îmbrăcat niciodată,” spuse un nepot. “A crezut tot timpul că va fi o ocazie ca să-i îmbrace, dar acum au devenit inutili.” “Nu uita acei pantaloni,” spuse părintele discipolului la întoarcere. “Dacă ai comori spirituale în sufletul tău, pune-le în practică acum. Altfel ele te vor abandona.”
Un om venise la un tîrg ca să vîndă nişte vase. O femeie se apropie şi examinează marfa lui. Unele piese nu erau decorate, în timp ce altele aveau desene îngrijite. Femeia întreabă care este preţul vaselor. Spre surprinderea ei, i se spune că preţul este acelaşi. “Cum pot avea acelaşi preţ şi vasele colorate şi cele simple?” întreabă. “Cum poate fi evaluat la fel un vas care a necesitat mai mult timp şi mai multe eforturi pentru a fi realizat?” “Sînt un artist,” spune vînzătorul. “Pot vinde un vas pe care l-am făcut, nu frumuseţea lui. Frumuseţea este gratis.”
Antonio Machado spune: “Suflu după suflu, pas după pas,Căutătorule de drum, nu există drum.Drumul se face mergînd.Mergînd se creează drumul.Şi dacă te uiţi în urmăTot ce vei vedea sînt urmele Paşilor tăi pe care într-o zi Picioarele tale le vor parcurge din nou.Căutătorule de Drum, nu există drum.Drumul se face mergînd.
Fratele Ioan se gîndea: “ am nevoie să fiu precum îngerii. Nu fac altceva decît să contemple slava lui Dumnezeu.” În noaptea aceea lăsă mănăstirea şi se duse în deşert. După o săptămînă se întoarse la mănăstire. Fratele care făcea de pază auzi bătînd la poartă şi întrebă cine era. “Sînt fratele Ioan. Sînt flămînd.” “Nu se poate. Fratele Ioan este în deşert. Se transformă într-un înger. Nu mai simte foame, nu mai trebuie să muncească pentru a se întreţine.” “Iartă orgoliul meu,” spuse fratele Ioan. “Îngerii sînt milostivi cu oamenii. Asta e munca lor, ăsta e motivul pentru care contemplă gloria lui Dumnezeu. Eu pot contempla aceeaşi slavă făcîndu-mi munca de zi cu zi.”
Un explorator, un om alb, nerăbdător să ajungă la destinaţia sa din inima Africii, promise hamalilor o plată suplimentară dacă menţin un ritm mai alert. Pentru cîteva zile merseră mai repede. Într-o zi, însă, pe neaşteptate, puseră jos bagajele şi se aşezară pe pămînt. Nu avea importanţă cîţi bani le erau oferiţi, refuzau să mai meargă. Cînd, într-un final, exploratorul întrebă de ce se comportă astfel, îi dădură următorul răspuns: “Ne mişcam atît de repede încît nu mai ştim ce facem. Acum trebuie să aşteptăm ca sufletele noastre să ne ajungă din urmă.”
Nu încerca întotdeauna să fii coerent. La urma urmei Sfîntul Pavel a spus “Înţelepciunea lumii e nebunie în ochii lui Dumnezeu”. Să fii coerent e ca şi cum ţi-ai pune o cravată care se asortează cu ciorapii. Înseamnă să ai mîine aceleaşi opinii pe care cineva le are astăzi. Şi mişcarea planetelor? Unde e? Aşa cum nu faci rău altora, schimbă-ţi părerea din cînd în cînd. Ai curajul să te contrazici pe tine însuţi fără să te simţi stînjenit. Este un drept al tău. Nu contează ce cred alţii – pentru că aşa văd ei lucrurile, în orice caz. Aşa că fii calm. Lasă universul să meargă înainte. Descoperă bucuria de a te surprinde pe tine însuţi. “Dumnezeu alege lucrurile nebune de pe pamînt pentru a-i stînjeni pe înţelepţi” spunea Sf. Pavel.
Foloseşte-te de fiecare binecuvîntare pe care Dumnezeu ţi-a dat-o astăzi.O binecuvîntare nu poate fi păstrată. Nu există nici o bancă unde putem depozita binecuvîntarile primite şi să le folosim cînd vedem o ocazie.Dacă nu le foloseşti, sînt iremediabil pierdute.Dumnezeu ştie că noi sîntem artişti creativi cînd intră în vieţile noastre.Într-o zi ne dă lut să sculptăm, în alta pensule şi pînze sau un creion.Dar noi nu ştim să folosim lutul pentru a picta sau creionul ca să sculptăm.Fiecare zi are miracolul său.Acceptă binecuvîntările, lucrează şi creează micile tale opere astăzi.Mîine vei primi altele.
Mănăstirea de pe malul rîului Piedra este înconjurată de o vegetaţie splendidă - este o adevărată oază în mijlocul cîmpurilor sterpe din acea zonă a Spaniei. Acolo micul rîu devine un curent magnific şi se împarte într-o mulţime de cascade. Călătorul se plimba prin împrejurimi ascultînd muzica apelor. Pe neaşteptate o grotă din spatele unei cascade îi atrage atenţia. Studiază pietrele roase de vreme şi studiază cu atenţie formele plăcute create cu răbdare de natură. Şi găseste un vers al lui R. Tagore scris pe o placă: “Nu un ciocan a făcut pietrele atît de perfecte, ci apa – cu dulceaţa sa, cu dansul şi sunetul său.”Acolo unde forţa poate doar să distrugă, delicateţea poate sculpta.
Multe persoane se tem de fericire. Pentru ca astfel de persoane să fie fericite în viaţă înseamnă să schimbe multe din obiceiurile lor – să-şi piardă simţul identităţii lor. Deseori avem rezerve faţă de lucrurile bune care ni se întîmpla. Nu le acceptăm, pentru că ne-ar face să ne simţim datori faţă de Dumnezeu.Gîndim: ”Mai bine să nu bem din cupa fericirii pentru că atunci cînd va fi goală vom suferi cumplit”Din cauza acestei frici de a ne micşora nu reuşim să creştem. Din cauza fricii de plîns nu avem curaj să rîdem.
Nu ai nici un avantaj de cauţi explicaţii despre Dumnezeu. Poţi asculta discursuri superbe dar sînt goale, fără substanţă. La fel cum poţi citi o întreagă enciclopedie despre Iubire fără să ştii cum să iubeşti. Nimeni nu va dovedi că Dumnezeu există. Unele lucruri în viaţă trebuie pur şi simplu trăite –şi niciodată explicate. Iubirea este unul dintre acestea. Dumnezeu – care e iubire – e inexplicabil. Credinţa este o experienţă infantilă, în sensul magic în care ne-a învăţat Isus: Copiii sînt împărăţia lui Dumnezeu”. Dumnezeu nu o să intre niciodată în mintea ta.Poarta pe care o foloseşte este inima ta.
Fiecare lucru din jurul nostru este în continuă schimbare. În fiecare zi soarele străluceşte peste o lume nouă. Ceea ce numim rutină este o zi plină de noi propuneri si oportunităţi. Dar noi nu percepem că fiecare zi e diferită de celelalte. Astăzi, undeva, o comoară te aşteaptă. Poate fi un zîmbet, poate fi o mare victorie – nu are importanţă. Nimic nu e plictisitor, pentru că totul se schimbă constant. Plictiseala nu face parte din lume.Poetul T.S. Eliot scrisa: “Mergi pe multe străzi, întoarce-te acasă la tine şi priveşte fiecare lucru ca şi cum ar fi prima dată.”
Fraza este a lui Pablo Picasso: “Dumnezeu este un artist. El a inventat girafa, elefantul şi furnica. De fapt, nu a căutat niciodată un stil – El a făcut pur şi simplu ce a vrut.”Spune maestrul: “Cînd apucăm calea noastră, ne cuprinde o mare teamă. Ne simţim obligaţi să facem bine fiecare lucru. Dar, din moment ce avem o singură viaţă de trăit, cine a spus că trebuie să păstrăm standardul ‘totul corect?’ Dumnezeu a creat girafa, elefantul şi furnica – de ce trebuie să urmăm un standard? Un standard foloseşte doar pentru a ne arăta cum definesc alţii realitatea lor. Deseori admirăm modelele altora, şi de multe ori putem evita greşelile comise de alţii. Dar pentru a trăi bine, doar noi ştim cum. “
Acestea au fost scrise de violoncelistul Pablo Casals: “Renasc mereu. Fiecare dimineaţă este un moment în care încep viaţa din nou. Cu optzeci de ani în urmă am început prima mea zi în acelaşi fel – dar nu înseamnă că este o rutină. Este esenţial pentru fericirea mea. Mă trezesc şi merg la pian să cînt două preludii şi o fugă de Bach. Aceste bucăţi funcţionează ca o binecuvîntare în casa mea. Dar această practică este şi un mod de a restabili contactul cu misterul vieţii şi cu miracolul de a fi o fiinţă umană. Chiar dacă o fac de optzeci de ani, muzica nu e niciodată aceeaşi – mă învaţă întotdeauna ceva nou, fantastic, incredibil.”
Sînt momente în care am vrea tare mult să putem fi de folos cuiva, dar nu putem face nimic. Fie pentru că circumstanţele nu ne permit să oferim ajutor, fie pentru că persoana nu e receptivă la nici o formă de exprimare a apropierii şi sprijinului. Iubirea este întotdeauna. Chiar şi în momentele în care ne simţim inutili, putem să iubim – fără să aşteptăm o recompensă, un tribut sau mulţumiri. Dacă sîntem în stare să acţionăm în acest fel, energia iubirii începe să transforme universul în jurul nostru. Cînd această energie apare, este întotdeauna în măsură să îşi îndeplinească misiunea.
“Sfinte părinte”, spuse un novice părintelui stareţ, “sufletul meu e plin de iubire pentru întreaga lume, şi inima mea poate face faţă oricărei tentaţii. Care e pasul următor?” Părintele îi ceru discipolului să meargă cu el să viziteze o persoană bolnavă care avea nevoie de sfîntul mir. După ce au consolat familia, părintele observă o pereche de pantaloni într-un colţ. “Ce e cu pantalonii aceia?” întrebă. “Sînt hainele pe care unchiul meu nu le-a îmbrăcat niciodată,” spuse un nepot. “A crezut tot timpul că va fi o ocazie ca să-i îmbrace, dar acum au devenit inutili.” “Nu uita acei pantaloni,” spuse părintele discipolului la întoarcere. “Dacă ai comori spirituale în sufletul tău, pune-le în practică acum. Altfel ele te vor abandona.”
Un om venise la un tîrg ca să vîndă nişte vase. O femeie se apropie şi examinează marfa lui. Unele piese nu erau decorate, în timp ce altele aveau desene îngrijite. Femeia întreabă care este preţul vaselor. Spre surprinderea ei, i se spune că preţul este acelaşi. “Cum pot avea acelaşi preţ şi vasele colorate şi cele simple?” întreabă. “Cum poate fi evaluat la fel un vas care a necesitat mai mult timp şi mai multe eforturi pentru a fi realizat?” “Sînt un artist,” spune vînzătorul. “Pot vinde un vas pe care l-am făcut, nu frumuseţea lui. Frumuseţea este gratis.”
Antonio Machado spune: “Suflu după suflu, pas după pas,Căutătorule de drum, nu există drum.Drumul se face mergînd.Mergînd se creează drumul.Şi dacă te uiţi în urmăTot ce vei vedea sînt urmele Paşilor tăi pe care într-o zi Picioarele tale le vor parcurge din nou.Căutătorule de Drum, nu există drum.Drumul se face mergînd.
Fratele Ioan se gîndea: “ am nevoie să fiu precum îngerii. Nu fac altceva decît să contemple slava lui Dumnezeu.” În noaptea aceea lăsă mănăstirea şi se duse în deşert. După o săptămînă se întoarse la mănăstire. Fratele care făcea de pază auzi bătînd la poartă şi întrebă cine era. “Sînt fratele Ioan. Sînt flămînd.” “Nu se poate. Fratele Ioan este în deşert. Se transformă într-un înger. Nu mai simte foame, nu mai trebuie să muncească pentru a se întreţine.” “Iartă orgoliul meu,” spuse fratele Ioan. “Îngerii sînt milostivi cu oamenii. Asta e munca lor, ăsta e motivul pentru care contemplă gloria lui Dumnezeu. Eu pot contempla aceeaşi slavă făcîndu-mi munca de zi cu zi.”
Filozoful german F. Nietzsche a spus o dată: “Nu se merită să ne petrecem timpul discutînd despre fiecare lucru; face parte din natura umană să greşim din cînd în cînd.”Există persoane care insistă să fie întotdeauna corecte în fiecare detaliu. Deseori nu-şi permit lor înşile să facă greşeli. Prin această atitudine realizează doar frica de a merge înainte. Frica de a face greşeli este poarta care ne închide înăuntrul castelului mediocrităţii. Dacă sîntem în stare să depăşim acea frică, am făcut deja un pas important înspre libertatea noastră.
Un om pios se trezi într-o zi pe neaşteptate deposedat de toate bunurile sale. Ştiind că Dumnezeu l-ar fi ajutat într-un fel, începu să se roage: “Doamne, ajută-mă să cîştig la loterie,” ceru. Se rugă ani în şir dar rămase sărac. Într-o zi muri iar pentru că fusese foarte devotat, merse direct în paradis. Cînd ajunse acolo, refuză să intre. Spuse că trăise toată viaţa după învăţăturile religioase, dar că Dumnezeu nu I-a permis niciodată să cîştige la loterie. “Tot ce ai promis a fost o minciuna,” spuse omul dezgustat. “Am fost întotdeauna gata să te ajut să cîştigi,” răspunse Domnul. “Dar oricît aş fi vrut să o fac, tu nu ai cumpărat niciodată biletul de loterie.”
Toţi avem nevoie de iubire. Iubirea face parte din natura noastră, la fel ca mîncatul, băutul şi dormitul. Cîteodată ne găsim complet singuri admirînd un apus minunat şi gîndim: ‘frumuseţea asta nu are nici o importanţă , pentru că nu am pe nimeni cu care să o împart.’ În acele momente ar trebui să ne întrebăm: de cîte ori ni s-a cerut iubire şi am fugit? De cîte ori ne-a fost frică să ne apropiem de cineva şi să-i spunem clar că îl iubim? Ţi-e frică de singurătate. E ca un drog, ca cel mai rău narcotic. Dacă amurgul nu are nici un sens pentru tine, fii smerit şi pleacă în căutarea iubirii. Să ştii că – la fel ca şi cu alte binecuvîntări spirituale – cu cît reuşeşti să dai mai multă iubire, cu atît vei primi mai multă în schimb.”
Michelangelo a fost întrebat o dată cum face să creeze opere atît de minunate. “E foarte simplu,” răspunse. “Cînd privesc un bloc de marmură, văd lucrarea în el. Tot ce trebuie să fac e să dau la o parte ceea ce nu îi aparţine. Există o operă pentru fiecare dintre noi pe care sîntem destinaţi să o împlinim. Acesta este punctul central al vieţii, şi - nu are importanţă cît încercăm să ne păcălim – ştim cît e de important pentru fericirea noastră. De obicei, opera aceasta este acoperită de ani de frică, vină şi nehotărîre. Dar dacă hotărîm să îndepărtăm acele lucruri care nu ne aparţin, dacă nu avem îndoieli asupra capacităţilor noastre, putem merge înainte cu misiunea care este destinul nostru. Acesta este unicul mod de a trăi cu onoare.”
Viaţa nu înseamna a da sau a primi sfaturi. Dacă avem nevoie de asistenţă, e mai bine să vedem cum rezolvă – sau nu reuşesc să rezolve –ceilalţi probleme lor. Îngerul nostru e întotdeauna prezent, şi deseori foloseşte buzele cuiva pentru a ne spune ceva. Dar de obicei ne ajunge în mod întîmplător, în general în momentul în care – dacă sîntem atenţi - preocupările noastre ne împiedică să vedem miracolul vieţii. Trebuie să permitem îngerului nostru să ne vorbească în modul în care reuşeşte cel mai bine – cînd consideră necesar. Sfaturile sînt o teorie a vieţii – şi practica e deseori cu mult diferită.
In epistola către Corinteni, Sfîntul Pavel ne spune că blîndeţea este una din caracteristicile iubirii.Să nu o uităm niciodată: iubirea este blîndeţe. Un suflet rigid nu permite mîinii lui Dumnezeu să-l modeleze după dorinţele Sale. Călătorul era pe o stradă îngustă din Spania, cînd văzu un om întins pe un pat de flori. “Nu strici florile acelea?” întrebă călătorul. “Nu,” răspunse omul. “Încerc să iau un pic din delicateţea lor.”
Michelangelo a fost întrebat o dată cum face să creeze opere atît de minunate. “E foarte simplu,” răspunse. “Cînd privesc un bloc de marmură, văd lucrarea în el. Tot ce trebuie să fac e să dau la o parte ceea ce nu îi aparţine. Există o operă pentru fiecare dintre noi pe care sîntem destinaţi să o împlinim. Acesta este punctul central al vieţii, şi - nu are importanţă cît încercăm să ne păcălim – ştim cît e de important pentru fericirea noastră. De obicei, opera aceasta este acoperită de ani de frică, vină şi nehotărîre. Dar dacă hotărîm să îndepărtăm acele lucruri care nu ne aparţin, dacă nu avem îndoieli asupra capacităţilor noastre, putem merge înainte cu misiunea care este destinul nostru. Acesta este unicul mod de a trăi cu onoare.”
Viaţa nu înseamna a da sau a primi sfaturi. Dacă avem nevoie de asistenţă, e mai bine să vedem cum rezolvă – sau nu reuşesc să rezolve –ceilalţi probleme lor. Îngerul nostru e întotdeauna prezent, şi deseori foloseşte buzele cuiva pentru a ne spune ceva. Dar de obicei ne ajunge în mod întîmplător, în general în momentul în care – dacă sîntem atenţi - preocupările noastre ne împiedică să vedem miracolul vieţii. Trebuie să permitem îngerului nostru să ne vorbească în modul în care reuşeşte cel mai bine – cînd consideră necesar. Sfaturile sînt o teorie a vieţii – şi practica e deseori cu mult diferită.
In epistola către Corinteni, Sfîntul Pavel ne spune că blîndeţea este una din caracteristicile iubirii.Să nu o uităm niciodată: iubirea este blîndeţe. Un suflet rigid nu permite mîinii lui Dumnezeu să-l modeleze după dorinţele Sale. Călătorul era pe o stradă îngustă din Spania, cînd văzu un om întins pe un pat de flori. “Nu strici florile acelea?” întrebă călătorul. “Nu,” răspunse omul. “Încerc să iau un pic din delicateţea lor.”
(Paulo Coelho, Maktub)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu