Soricelul si vrabiuta
de Elia David
L-auziţi pe şoricel? Nuuuu?
Ciuliţi urechea bine!
- Preafrumoasă vrăbiuţă,
Ce mai semeni tu cu mine!
Modestă şi cenuşie,
Tocmai cum îmi place mie
Să mă port
Şi să mă-mbrac.
Sigur, tu ai aripioare,
Dar şi eu, când voi fi mare
O să am.
Asta chiar că-i o minune!
- Cum nu, scumpă surioară !
- Ştii ce, ia te du pe-afară,
Că mă plictiseşti de moarte!
Îndrăzneşti să te compari
Tu...cu mine ?
Hai, dispari!
Nu văzuşi ce zbor am eu?
Ce har de la Dumnezeu?
Tu, cât ţine ziulica -
Piei de-aici ! -
Provoci pisica.
Am uitat, iubiţi copii,
Aşa, ca din întâmplare,
Să vă spun că dialogul
Se purtă-ntr-o burtă maaaare
De pisică...
Cer iertare!
Fabulă cu o girafă
De Stelian Filip
Când girafa s-a născut,
Avea gâtul mai normal
(ca o zebră sau un cal)
Da-ntr-o zi, când să se-adape
Din oglinda unei ape
Ce curgea
Printr-o vâlcea,
Se văzu la chip pe Ea,
Si cuprinsă de-ncântare
Incepu să zică tare :
-Uite ce grozavă sunt !
N-am pereche pe pământ !
Ce e drept, mi-apar în cale
Fel de fel de animale,
Dar nici unul dintre ele
(se umflă girafa-n piele)
N-are-atâtea linii fine
Câte poţi găsi la mine !
De atunci (că ştiu şi ceasul !)
Incepu să-şi urce nasul
Si conform cu-o teză care
E -a lui Darwin, mi se pare,
Peste-un timp (că ştiam anul !)
Funcţia creă organul,
Pomenindu-se c-un gât
Dezvoltat astfel încât
Foarte lesne s-ar putea
Să îl iei drept macara.
Numai capul, cum să zic,
I -a rămas la fel de mic
Că i-l vezi de jos neclar
…ca o fundă într-un par !
Un viteaz
De Stelian Filip
Tot fugind prin
lăstăriş
Mai pe-alături de
cărare,
Iepurele, uite-l,
sare,
Si
se-ascunde-ntr-un tufiş.
Un melc,
Codobelc,
Ce-şi scosese la
lumină
Trupul mic de
plastilină
Din rotundul său
ghioc,
Când îl vede-aşa
aproape
Este…cât p-aci să
crape
Si se face
ghemotoc.
Urechilă
Mustăceşte
Si-i grăieşte
Pliin de
milă :
-Te-ai cam
speriat, amice !
Eşti teribil,
n-am ce zice.
Cum văzuşi că vin
încoace
Te-ai şi tras în
carapace !
Si umflându-se în
blană,
Are poftă de
dojană :
- Mă, tu, ăsta de
pe jos !
S-ar putea ca să
te mire,
Insă eu îţi dau
de ştire
Că de neam sunt
fioros
Da` nu vreau,
Că mi-i ruşine,
Să mă iau
În colţi cu tine.
Ce să rod
Dintr-un
nod ?
Colţii mei
Mari şi grei
Vor o pradă pe
măsură
Altfel…nici n-o
duc la gură !
Si cum stă cu
laba-n şold,
Urechiatul,
Infoiatul,
Simte-n suflet un
imbold
Să mai spună
Una bună :
-Cred că ştii si
tu că eu
Era să-l mănânc
pe leu.
Să plesnesc
Dacă
glumesc !
Ieri, trecând
nepăsător,
Cum e felul meu,
mă rog,
La un capăt de
răzor
Dau de leu
într-un bârlog
Si îmi vine la
iuţeală
Chef să-i trag o
chelfăneală :
Sar la el,
Il muşc niţel,
`L iau de chică
Fără frică,
Ce mai !
L-am făcut de râs
Si-a tăcut, n-a
zis nici « pâs »
Si mi-l scarmăn
sub picioare
Cât e dumnealui
de mare.
Pe când povestea
« viteazul »
Cum se petrecuse
cazul,
O lăcustă
Lungă-n fustă,
Cu reflexe de
cristal,
Se-nverzeşte
Si ţâşneşte
Să asiste la
scandal.
Balansând pe-o
iasomie
Ii grăi, cu
ironie :
- Ia mai
taci ! Nu ţi-e ruşine,
Voinicos de două
chile ?
Leul
« scărmănat » de tine
…Era mort de două
zile !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu